I cry when angels deserve to die.

Opri Buggati'ul negru pe care-l avea, lăsând în jur o perdea de praf şi ieşi din maşină, zâmbind rece. Îşi aranjă rochiţa neagră ce-o purta, strângându-şi paltonul pe trup. Privi în jur, observând toţi acei tineri ce făceau parte din Crimson şi alunecă graţios spre gaşca ei, cu zâmbetul pe buze. Radia în acel moment şi simţea cum adrenalina deja începea să pună stăpânire pe trupul său. Urma să aibă loc o micuţă confruntare între cele două găşti, iar asta o încânta nespus. Nu se dădea în lături de la nicio provocare, mai ales dacă era una ce le putea demonstra tuturor nenorociţilor ce comentaseră când preluase ea conducerea, că era destul de bună cât să fie liderul Redfern'ului. Rânji machiavelic, păstrându-şi acea frumuseţe de gheaţă ce reuşea să farmece pe toată lumea.
-Nu-l văd pe liderul celor de la Crimson. N-a venit? întrebă şi ochii ei de un albastru de gheaţă, atât de inuman, priviră în jur, extrem de calmă. Dădu din umeri şi se rezemă de capota unei maşină, aranjându-şi cizmele lungi ce-i acoperea picioarele până la genunchi. Îşi trecu limba peste buzele roşii.

-Mai, mai, mai, ce-avem noi aici? Daca nu e chiar micuta printesa ce se crede barbat.
Se auzi vocea groasa si rautacioasa a lui Kiru, venind din spatele unor indivizi ce faceau parte din gasca lui. Ii dadura la o parte cu un singur gest, iesind la ''lumina'', apropiindu-se de tanara fata pe care nu o putea suporta deloc. Mereu i s-a parut o adevarata prostie si ofensa faptul ca o fata a mostenit conducerea Redfert-ului, insa nu se prea mira. Nici fostul lider nu a fost prea intreg la cap. Purta pe chip un ranjet strengaresc, de-a dreptul rautacios si larg, tinandu-si mainile in buzunarele pantalonilor negrii, avand un aer de-a dreptul superior. O privea pe fata sfidator, stand ferm in fata ei.
-Ce e micuto? Ai venit sa-ti cauti papuselele?
Incepu sa rada cu totii din gasca, Kiru chicotind rautacios.

Se întoarse spre locul de unde veni vocea şi îl privi rece, dându-şi ochii peste cap. Ca deobicei. Desigur, el fusese unul dintre cei care comentaseră, că vai doamne, cum putea o fetişcană să preia conducerea unei găşti atât de importante ca Redfern? Ei bine, putea. Şi să fim serioşi, o făcea al naibii de bine.
-Oh te rog. Scuteşte-mă, vrei? Nu ştii că doar laşii atacă prin vorbe? întrebă şi ochii ei îl fixară. Ura când era considerată ca un copil. Şi când te gândeai că erau doar doi ani între ei, şi el se purta de parcă ar fi fost de 10 ori mai bătrân. Dar desigur, totul se datora înfăţişării mult prea copilăroase şi inocente pe care o avea. Clătină din cap şi pufni ironică, privindu-l rece. Şi ca să ştii, dragă. Nu mă cred bărbat, adăugă şi îi zâmbi fermecător dar sec, apoi îi întoarse spatele, îndreptându-se spre cei din gaşca ei. Nu schiţă niciun gest şi îi opri printr-o mişcare micuţă din cap, şi pe ceilalţi să spună sau să facă ceva. Nu venise acolo pentru ceartă, ci pentru acea cursă de maşini.

-Uuuuu, ce mi-e frica. Baieti, aparati-ma pana ce nu sare printesa sa ma bata.
Incepu sa rada copios, oftand adanc cand incetase a mai rade. Dadu negativ din cap, neuitand pentru ce venise aici de fapt: curse de masini. Ii intoarse spatele fetei, apropiindu-se de faimoasa lui masina, asezandu-se pe capota acesteia. Te privea la fel de rece si de sfidator, stiind deja ce avea sa reiasa din cursa asta: ca el tot era cel mai bun, iar ea inca o printesa-baiat.
-Haide printeso, sa aud regulile.
Desigur, cel care pierdea trebuia sa renunte la o posesie: masina, teritoriu sau orice altceva de valoare pentru el, in fata castigatorului. El stia deja ce avea sa ceara: chiar pe ea. Insa nu pentru ca o dorea enorm, ci pentru ca vroia sa ii sterpeleasca reputatia in fata la toti atunci cand se va culca cu ea.

-Matur din partea ta. Câţi ani ai? Trei? întrebă pe un ton rece şi îl privi, clătinând din cap. Nu înţelegea ce câştiga dacă se purta aşa. Înafara căţeluşilor ce-l urmau ca orbii şi râdeau sau făceau orice făcea "şeful" nu părea că impresionează pe cineva. Îşi dădu părul pe spate, prinzându-l într-un coc neglijent ce o avantaja de minune şi se apropie de el, mişcându-şi trupul asemeni unei feline. Unul dintre membrii găştii ei dădu să o urmeze, dar Mellinda îl opri, fără ca măcar să-l privească sau să se oprească. Se opri când ajunse în faţa lui, şi-şi puse mâinile în sân, începând să răsucească pe deget acel pandantiv ce-i cădea perfect între sâni.
-Câştigătorul primeşte noul transport de arme şi de asemenea ceva din partea celui care pierde, spuse pe un ton calm şi rece, privindu-l în ochi. Clipi, trecându-şi limba peste buzele uscate din cauza frigului. Auzi murmure în jur când pomeni de acel transport, dar nu se mira, având în vedere că era singura care ştia de el. Şi tocmai asta era ce dorise.

Ranji larg cand fata pomeni de transportul de arme. Micuta asta chiar stia tot din cate observa el. Oricum, nu-l deranja asta, avea sa castige. Nu degeaba daduse atatia bani pe noile modificari ale masinii sale, si nu degeaba stia atatea manevre pentru a castiga. Aproba din cap, prinzand-o pe fata de barbie intr-o fractiune de secunda.
-In curand, vei fi a mea, asta este pariul meu.
Ii dadu drumul intr-un mod brutal, indepartandu-se de ea. Urca in masina, pornind-o, ambaland-o pentru a o pregati pentru cursa, si pentru aceea surpriza ce avea sa urmeze. Ranjea larg, asteptand ca si fata sa se duca la masina si sa se alinieze la start, asa cum facuse si Kiru.
-Asta...va fi floare la ureche.
Spuse pentru el, fiind foarte sigur pe sine.

Miji ochii atunci când o prinse de bărbie şi îi dădu peste mână. Îl privi urât, căci nu-i putu da mâna la o parte, căci o ţinea prea strâns.
-Prefer să mor, îi spuse pe un ton plin de cruzime. Se dădu un pas în spate când îi dădu drumul şi pufni nervoasă, fierbând de nervi. Se îndreptă spre maşina ei, călcând apăsat şi nici nu-i răspunse Aliciei ce o întrebă dacă are nevoie de ceva. Deschise portiera şi intră înăuntru, ambalând motorul. Opri la start, lângă maşina lui, dar nu-l privi, având impresia că va izbucni într-o criză de nervi. Ura bărbaţii de genul lui. Care credeau că într-o lume nenorocită ca aceea, numai ei aveau dreptul să-şi spună cuvântul. Mârâi nervoasă, dându-şi părul ce-i atârna pe chip. Trase aer în piept, ordonându-şi în cap să se calmeze. Îşi muşcă buza pe interior.

Statea cat se poate de relaxat, insa lasa la o parte aerul de dinainte si acea masca falsa pe care trebuia mereu sa o poarte, si deveni Kiru ce-l obisnuit, Kiru ce-l normal pe care nimeni nu-l stia. Ura cand trebuia sa se poarte in felul ala, cand nu putea fi el insusi, insa avea o sarcina: sa conduca cat mai bine gasca, si trebuia sa se prefaca cat mai bine pentru realizarea acelei sarcini. Isi ambala putin motorul, privind cu atentie in fata, fara sa clipeasca macar. In astfel de momente, era un demon al vitezei iar greselile erau de neconceput in ''arta'' lui. Astepta semnalul de start, pornind in viteza cand acesta a fost dat. Acum, nu-i mai pasa de nimic din jurul lui, ci doar de faptul ca trebuia sa castige acel transport de arme, pentru binele lui si al gastii sale.

Călcă pe acceleraţie şi porni în viteră după el, lăsând în urma ei o perdea de praf şi zăpadă. Se încruntă, virând rapid pentru a lua o curbă şi trase aer în piept. Trebuia să fie calmă. Asta era cea mai sfântă regulă. Căci odată ce se agita, ştia că nu va rezolva nimic, pierzând şi făcându-se de râs. Lăsându-i pe ei să o batjocorească şi pe ea şi pe tatăl ei. Nu-i păsa de cuvintele ce îi erau ei adresate, dar ura când cineva îi vorbea tatăl de rău. Nu alesese el să moară atât de repede, sau să aibă o fată. Dar asta se întâmplase, deci toţi care n-aveau ce face ar trebui să tacă naibii din gura, atâta timp când nu ştiau întreaga poveste. Îşi muşcă buza cu putere, simţind gustul metalic al sângelui, umplându-i gura. Înjură în gând.

Continua sa conduca cu atentie, apasand pedala pana la refuz. Mintea lui ii era goala, nu se putea gandi la nimic in acele momente. Era ca un robot ce era setat spre a castiga aceea cursa, si nimic mai mult. Curbele le lua cu usurinta si in viteza, nefiind obligat sa incetineasca catusi de putin. Invatase multe de la tatal lui, iar acele invataturi ii erau foarte folositoare acum. Privi spre indicatorul de viteza, ochii sclipindu-i cand atinsese viteza optima pentru activarea noii imbunatatiri ai masinii: propulsia pe nitrogen lichid. Ranji larg, si intr-o fractiune de secunda apasa butonul, incruntandu-se putin cand a fost complet lipit de spatarul scaunului, insa nu-si pierduse deloc concentrarea. Sofa ca un profesionist, si isi lasa masina purtata in viteza pana la linia de finish, apasand puternic frana cand o depasise, fiind nevoit sa o traga pe cea de mana, pana ce masina i se opri brusc in loc.

Îl ajunse în cele din urmă, şi trase aer în piept, dându-şi seama că dacă îşi pierdea o clipă concentrarea, putea pierde nu doar nişte arme, ci şi viaţa. Mării ochii atunci când acesta se îndepărtă mai rapid de ea şi înjură în gând, dorind să lovească ceva. Ajunse la finish după el şi eşecul îi aduse lacrimi în ochi. În schimb nu le lăsă să cadă ci le înlătură imediat cum îşi văzu membrii găştii apropiindu-se de maşină.
-N-am nimic, se răsti şi ieşi din maşină, trântind portiera, nervoasă. Ochii ei albaştri aruncau fulgere mortale. Trase aer în piept şi se calmă rapid, ordonându-şi asta. Se rezemă de capotă, aşteptând ca brunetul să coboare. Atâta demnitate avea şi ea încât să nu stea după coada lui. Înghiţi în sec, având impresia că în orice clipă va izbucni în plâns din cauza faptului că reuşise nimicul,

Statu cateva clipe in masina, incercand sa isi revina. Inima ii batea puternic, fiind prima data cand daduse piept cu o asemenea viteza, insa era in regula. Se debarasa de centura, reluandu-si masca pe care o detesta atat de mult, dar care era atat de trebuitoare. Iesi din masina, fiind asaltatat de mebrii gastii lui, purtand pe chip un ranjet victorios. Privi spre fata, si se apropie de ea, tinandu-si mainile in buzunare.
-Era de-asteptat sa pierzi micuto, nu mai fi botoasa. Acum, transportul de arme este al meu, la fel si tu pentru seara asta. Insa, poti refuza. refuza si arata cat de lasa si prefacuta esti de fapt!
Incepu sa rada, intorcandu-i spatele, indreptandu-se spre gasca lui.
-La ora 23 fix sa fi in camera mea de hotel, asta, daca nu vei da biri cu fugitii.

Îl privi şi cu greu rămase pe loc. Zâmbi sec. Ştia foarte bine de ce face toate acele lucruri. Doar pentru a o face pe ea să pice de proastă, să-şi bată joc în faţa celorlalţi.
-Bravo Kiru. Felicitări. Ai demonstrat ce fel de bărbat cu demnitate eşti tu, spuse şi urcă în maşină, apoi plecă. Acceleră în viteză, lăsând toate acele lucruri în urmă. În momente ca acelea ura clipa în care se născuse ca fată. Dorea să fie băiat, să le poată râdă în faţă scârbelor ce comentau zi de zi. Ieşi din oraş, oprindu-şi maşina pe dealul de acolo, apoi ieşi din maşină, strângându-şi paltonul pe trup. Se aşeză pe capotă, privind oraşul ce se întindea liniştit la picioarele ei. Îi era dor de vremurile când era copil şi venea acolo cu tatăl ei seara. Îşi muşcă buzele, jurându-şi că nu va plânge. Îşi dădu pandantivul jos de la gât şi privi acea inimă din cristal pe care era gravat numele ei şi-l primise în dar de la tatăl său. Clătina din cap.

Urca in masina si se indrepta spre hotelul sau. Nu mai avea chef sa mai stea cu gasca lui, masca ii devenea grea si insuportabila si vroia sa ramana singur, sa o dea jos si sa fie el insusi. Odata ajuns, activa alarma masinii, urcand direct in camera lui. Era cald si bine acolo, si Kiru isi dadu haina groasa jos si bluza neagra, ramanand in maieu. Renuntase la acea atitudine, fiind acum normal. Se apropie de mini-barul pe care-l avea in camera, luand o sticla de tarie original ruseasca, si un pahar. Se aseza pe fotoliu ce era indreptat cu fata spre geam, turnandu-si bautura in pahar, privind afara si relaxandu-se, ora stabilita venind repede, fara a-si da macar seama de acest lucru.

Îşi dorea să plângă. Da. Să stea acolo şi să plângă până îi vor seca lacrimile. Se simţea plină de sentimente care mai de care mai contradictorii. Pe de o parte şi-ar fi dorit din tot sufletul să-şi poată urî tatăl, pentru faptul că-i destrămase speranţele şi o făcuse să-şi piardă atât de simplu demnitatea pentru nişte afaceri nenorocite şi pe altă parte îi plăcea că avusese destulă încredere în ea să-i lase grupul în grijă. Îşi lăsă lacrimile să-i cadă pe obraji până la urmă şi începu să suspine cu greutate, lăsând toată preiunea ce pusese stăpânire pe ea în acea oră să dispară. Stătuse acolo până la zece jumate, apoi se urcă în maşină şi porni spre hotel. Îşi şterse lacrimile de pe chip, deşi era conştientă că ochii îi erau roşii. Ajunse cu zece minute înainte de ora stabilită. Nu avea de gând să se lase călcată în picioare de el. Îi ceru numărul de la cameră fetei de la recepţie, apoi urcă şi ajunse rapid. Bătu în uşă, exact când ceasul arăta unsprezece fix.

Auzind bataile in usa, privi ceasul si observa ca indica ora 23. Ofta adanc, lasandu-si bautura pe manerul fotoliului, si se ridica cu greu de pe acesta. Nu se grabi deloc sa ii raspunda, si cand o facu, deschise usa, privind-o fara vre-o expresie anume pe chip. Nu mai ranjea, nu mai avea de gand sa o cicaleasca, nimic din lucrurile ce le facea in public. Parca era o cu totul alta persoana acum. Lasa usa deschisa ca fata sa intre, intorcandu-se la locul lui, indreptandu-si fotoliu cu fata spre usa, ca sa poata sa o vada mai bine pe fata.
-I-a un loc. Vrei ceva de baut?
Intreba calm, in timp ce-si lua paharul, dandu-l peste gat. Se indrepta spre mini-bar, asteptand ca fata sa ii raspunda ca sa stie ce sa ii ofere.

Îşi strânse paltonul pe lângă trup, fiindu-i frig. Stătuse atât de mult afară încât acum, că dăduse de căldură, începu să tremure necontrolat. Clipi, simţind cum o ustură ochii de la cât plânsese şi clătină din cap. Trase aer în piept când uşa se deschise, iar Mellinda îl privi pe brunet cu o expresie goală, strălucirea veşnic vie şi copilăroasă din ochii ei fiind de mult pierdută. Îl urmă, simţind cum i se strânge inima în piept. Se aşeză pe un fotoliu.
-Nu, mulţumesc oricum, zise pe un ton distant şi privi cerul ce se vedea pe geam cu uşurinţă. Trase aer în piept, clipind, pentru a alunga usturimea. Îşi frecă ochii cu podul palmelor şi oftă în sinea ei.

Dadu indiferent din umeri, asezandu-se la locul sau, stand intr-un mod mai strengaresc, aratand ca si cum nici chef de viata nu avea- si asa era. Chiar nu avea chef de viata insa trebuia sa dea piept cu ea zilnic, orice-ar fi. O privi scurt pe fata, mai turnandu-si alcool in pahar, dandu-l pe gat si pe ala.
-Stai calma, n-am sa-ti fac nimic.
Ii spuse in timp ce se uita la o katana atarnata aproape de patul lui, katana ce fusese al tatalui sau, ce-i amintea de copilaria grea pe care a avut-o. O ura, dar nu se putea desparte de ea. Ii dadea forta necesara sa treaca peste orice. Oricum, pentru ziua de azi isi facuse datoria de lider, castigase cursa si transportul de arme, iar fata nu-l interesa deloc. Insa nici sa plece prea curand nu o putea lasa, nu cand toti din gasca lui erau in hotel, atenti la ce se intampla.

Trase aer în piept, liniştindu-se imediat cum îi auzi cuvintele. Îl privi uimirea citindu-se pe chipul ei. Poate că se înşelase în privinţa lui. Oftă uşor.
-Îmi pare rău pentru ce am zis mai devreme, spuse şi-şi lăsă privirea spre mâinile ei ce stăteau împreunate în poală, jucându-se cu un volănaş din dantelă ce se afla pe rochia ei. Îşi umflă uşor obrajii rozalii. Se simţea ciudat, având în vedere ziua care tocmai trecuse. Îşi îndreptă privirea spre fereastră, apoi se ridică şi păşi calm oprindu-se lângă geam. Îşi sprijini palmele mici de pervaz, privind afară. Începuse să ningă. Din nou. Nu o deranja, căci iubea iarna şi ninsoarea. Surâse blând, privind fulgii mari ce se loveau cu blândeţe de geamul aburit.